Începând cu 2 martie, Sistemul european de Intrare/Ieșire (EES) devine operațional la mai multe puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România. Măsura vizează modernizarea controlului la frontieră și digitalizarea evidenței călătoriilor în spațiul Uniunii Europene.
Sistemul va fi aplicat la punctele Leușeni–Albița, Sculeni–Sculeni, Leova–Bumbăta, Giurgiulești–Galați (portuar și feroviar) și Ungheni–Iași (feroviar). Autoritățile precizează că măsura se referă la cetățenii statelor din afara UE care călătoresc pentru șederi scurte.
La prima intrare după operaționalizarea sistemului, vor fi colectate datele biometrice ale persoanei, inclusiv amprentele și imaginea facială, pentru crearea unui dosar individual în sistemul european.
La călătoriile ulterioare, verificarea se va face automat, în baza datelor deja înregistrate. Autoritățile susțin că, pe termen lung, acest mecanism va reduce timpul de procesare la frontieră.
În cazul îndeplinirii condițiilor legale, intrarea va fi înregistrată electronic, iar persoana va fi informată despre durata autorizată a șederii în UE. Dacă nu sunt întrunite condițiile, refuzul va fi introdus în sistem.
Poliția de Frontieră recomandă persoanelor care beneficiază de excepții să prezinte documentele justificative încă de la control, pentru a evita întârzierile.




