Cine a primit cele mai mari majorări de pensii? Procurorii conduc detașat clasamentul creșterilor din 2025

Pensia medie în Republica Moldova a crescut anul trecut cu aproximativ 11,5%, ajungând la 4.252,81 lei pe lună, comparativ cu 3.813,91 lei în anul 2024. Datele sunt incluse în raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 și arată evoluții diferite între categoriile de beneficiari.

Majorarea pensiilor a fost determinată în principal de indexarea de 10% aplicată la 1 aprilie 2025, dar și de procesele de reexaminare și recalculare a unor categorii de pensii. Autoritățile susțin că aceste măsuri au contribuit la creșterea veniturilor pensionarilor în contextul majorării costurilor de trai.

Potrivit raportului, cea mai mare creștere a fost înregistrată în cazul procurorilor. Pensiile acestora au crescut în medie cu peste 23%, iar valoarea medie a plăților a depășit 12.600 de lei lunar. Creșterea a fost influențată atât de indexare, cât și de recalculările efectuate în urma unor hotărâri definitive ale instanțelor de judecată.

Reprezentanții Ministerul Muncii și Protecției Sociale explică faptul că recalculările au fost realizate în baza salariilor medii încasate de procurori în perioada activității lor profesionale. La începutul anului 2026, în Republica Moldova erau înregistrați 192 de beneficiari ai pensiei speciale pentru procurori.

În cazul judecătorilor, majorarea a fost mult mai redusă, de aproximativ 5,6%. Pensia medie a acestei categorii a depășit 14.250 de lei lunar. De asemenea, raportul arată că două persoane care au deținut funcția de președinte al Republicii Moldova beneficiază de pensii medii de aproape 17.000 de lei, după o majorare de 10% aplicată prin indexare.

Datele oficiale mai relevă că numărul total al beneficiarilor de pensii de asigurări sociale de stat a continuat să scadă. La începutul anului 2026 erau înregistrați 646.852 de pensionari, cu peste 1.200 mai puțini decât în anul precedent. Dintre aceștia, peste 530.000 beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, iar aproximativ 94.000 primesc pensie de dizabilitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *