Investigație: Maia Sandu, vizată într-un presupus plan coordonat de discreditare atribuit Kremlinului

O investigație realizată de Fact Investigation Platform susține că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar fi fost ținta unor operațiuni coordonate de manipulare și compromitere atribuite unor structuri apropiate Kremlinului. Informațiile se bazează pe documente interne scurse în spațiul public, care includ rapoarte, planuri și corespondențe.

Potrivit investigației, materialele analizate ar proveni de la Agenția de Design Social, o structură despre care autorii afirmă că ar activa sub coordonarea administrației prezidențiale ruse. Documentele ar descrie campanii desfășurate în mai multe state europene, inclusiv în Republica Moldova, Ucraina, Germania și Franța.

În cazul Republicii Moldova, documentele ar face referire la tentative de discreditare a Maiei Sandu prin știri false, campanii coordonate pe rețele sociale și promovarea unor materiale negative în presa regională. Investigația vorbește și despre folosirea unor site-uri-clonă și a unor operațiuni de influențare a opiniei publice.

În documente apare și numele fostului deputat român Sebastian Ghiță, fondatorul Romania TV. Potrivit investigației, ar fi fost discutată posibilitatea ca acesta să afirme public că persoane din administrația Sandu ar fi încercat să plătească pentru blocarea unor informații negative despre președinta Republicii Moldova.

Autorii investigației susțin că Maia Sandu ar fi fost una dintre principalele ținte ale platformei SNG.TODAY, despre care se afirmă că ar fi controlată și finanțată de structuri apropiate Kremlinului și de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Fact Investigation Platform concluzionează că Republica Moldova este vizată activ de războiul informațional regional, iar una dintre principalele mize ar fi compromiterea autorităților proeuropene și influențarea opiniei publice înaintea unor procese electorale importante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *