Doi foști vicepreședinți ai Judecătoriei Chișinău nu au trecut evaluarea externă

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat finalizarea verificărilor în cazul tuturor magistraților care dețin sau au deținut funcții de conducere în instanțele de judecată în ultimii cinci ani. Ultimele rapoarte transmise Consiliului Superior al Magistraturii îi vizează pe judecătorii Angela Catană și Corneliu Guzun, ambii foști vicepreședinți ai Judecătoriei Chișinău.

În cazul Angelei Catană, fost vicepreședinte interimar al Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Comisia a constatat că aceasta nu întrunește criteriile de integritate financiară. În raportul transmis către CSM este propusă nepromovarea evaluării externe, procedură considerată esențială în procesul de reformare a justiției.

Aceeași concluzie a fost formulată și în cazul judecătorului Corneliu Guzun, fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Potrivit Comisiei, acesta nu ar corespunde criteriilor de integritate financiară și etică, aspecte analizate în cadrul procedurii de evaluare externă.

Comisia a precizat că toate motivele și faptele relevante care au stat la baza concluziilor sunt incluse în rapoartele remise atât judecătorilor vizați, cât și Consiliului Superior al Magistraturii. În această etapă, rapoartele nu produc efecte juridice directe, iar decizia finală aparține CSM, care poate accepta sau respinge concluziile formulate.

Rezultatele evaluărilor sunt deja disponibile pe pagina oficială a Comisiei, iar rapoartele complete urmează să fie publicate după expirarea termenului legal de contestare sau după pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curtea Supremă de Justiție, dacă vor exista contestații.

Potrivit datelor oficiale, Comisia a evaluat 24 de judecători care au ocupat funcții de conducere în instanțe în ultimii cinci ani. După inițierea procedurilor, 10 dintre aceștia și-au dat demisia. Din cei 14 magistrați care au parcurs integral evaluarea, șapte au promovat, iar alți șapte nu au trecut verificările. În două dintre cazurile de nepromovare, CSM a dispus reevaluarea dosarelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *