Prețul carburanților continuă să crească în Republica Moldova, iar motorina va depăși pentru prima dată în această perioadă pragul de 25 de lei pe litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat noile tarife maximale care vor fi aplicate pe 13 martie 2026.
Potrivit noilor calcule, benzina se va scumpi cu 33 de bani și va ajunge să coste 25 de lei și 80 de bani pentru un litru. În același timp, motorina va crește cu 64 de bani și va ajunge la 25 de lei și 47 de bani pe litru.
Autoritățile spun că majorările sunt influențate de evoluțiile de pe piețele internaționale ale petrolului, în contextul tensiunilor și al conflictului din Orientul Mijlociu, care au dus la creșterea rapidă a cotațiilor la produsele petroliere.
În acest context, Guvernul a instituit pe 4 martie stare de alertă în domeniul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura a fost luată pentru a monitoriza evoluțiile pieței și pentru a preveni eventuale probleme de aprovizionare.
Autoritățile au dat însă asigurări că alimentarea cu produse petroliere și energie electrică nu va fi întreruptă, iar stocurile existente sunt suficiente pentru a acoperi necesarul pentru cel puțin 30 de zile.
Între timp, prețul petrolului pe piețele internaționale a depășit din nou pragul de 100 de dolari pe baril, la doar câteva zile după ce atinsese cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani.
În unele benzinării au fost semnalate deja probleme temporare, iar unii șoferi au spus că nu au găsit motorină sau că li s-a permis alimentarea doar în cantități limitate. Autoritățile au început verificări pentru a clarifica situația.




