Polițiștii din municipiul Bălți au destructurat o schemă de escrocherie prin care un bărbat de 49 de ani a fost înșelat și a pierdut aproximativ 360.000 de lei. În urma investigațiilor, două persoane suspectate de implicare în această schemă au fost reținute.
Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecți, ambii în vârstă de 20 de ani, ar face parte dintr-un grup criminal organizat specializat în fraude financiare. Aceștia l-ar fi contactat pe bărbat și s-ar fi prezentat drept reprezentanți ai unei platforme de investiții.
Sub pretextul unor câștiguri rapide din investiții online și tranzacții cu criptomonede, tinerii l-au convins pe bărbat să transfere mai multe sume de bani. Victima ar fi fost manipulată să creadă că banii vor fi investiți și că va obține profituri substanțiale într-un timp scurt.
Potrivit datelor anchetei, în perioada 11–26 februarie, bărbatul a transferat mai întâi 189.000 de lei, iar ulterior încă 10.000 de dolari americani către suspecți.
După ce și-a dat seama că a fost înșelat, victima a sesizat autoritățile. Polițiștii au inițiat imediat investigațiile și au reușit să identifice și să rețină doi membri ai grupării implicate în escrocherie.
Pe numele acestora a fost deschisă o cauză penală pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, iar instanța a dispus plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pentru identificarea altor persoane care ar putea face parte din această schemă frauduloasă.
Poliția avertizează cetățenii să fie prudenți și să nu investească bani pe platforme necunoscute sau la recomandarea unor persoane necunoscute. În cazul unor suspiciuni de fraudă, autoritățile recomandă apelarea imediată a numărului de urgență 112.




