Previziunile demografice arată că structura de vârstă a populației Republicii Moldova va suferi schimbări majore în următorii ani. Potrivit Centrului de Cercetări Demografice „Gheorghe Paladi”, până în 2040 mai mult de jumătate din cetățeni vor avea vârsta de 50 de ani și peste.
În 2025, numărul persoanelor de 80 de ani și peste era de aproximativ 55.000. Estimările arată că, până în 2040, această categorie va ajunge la 130.000–155.000, în funcție de scenariul demografic. Totodată, populația totală a Moldovei ar urma să scadă la 1,859 milioane de persoane în scenariul scăzut, 1,973 milioane în scenariul mediu și 2,107 milioane în scenariul înalt.
Potrivit prognozelor, ponderea persoanelor de 65 de ani și peste va crește de la 17,7% în 2025 la 25,8% în 2040, iar proporția populației de 60 de ani și peste va depăși 30%. Aceasta reflectă îmbătrânirea accentuată a populației, în timp ce generațiile tinere vor fi subreprezentate.
Numărul persoanelor de 80 de ani și peste va crește semnificativ pe măsură ce generațiile născute în anii ’60 și ’70 vor ajunge la această vârstă. Olga Gagauz, doctor habilitat, atrage atenția că aceste estimări sunt precise și trebuie integrate în politicile publice pentru a răspunde adecvat nevoilor populației.
Tinerii, categoria cea mai activă în migrația internațională, continuă să părăsească țara, cu aproximativ 864.000 de moldoveni stabiliți în străinătate, dintre care 55% în Uniunea Europeană. În perioada 2020–2023, circa 70.000 de moldoveni au obținut cetățenie UE, iar la sfârșitul lui 2024, aproape 198.500 de cetățeni moldoveni dețineau permise de ședere valabile în statele membre.
Centrul de Cercetări Demografice prognozează o reducere a migrației până în 2040, cu 30% în scenariul cel mai probabil și până la 90% în scenariul optimist. De asemenea, este așteptată o creștere a speranței de viață la naștere. Olga Gagauz subliniază că politicile de stat trebuie adaptate la aceste schimbări pentru a răspunde provocărilor generate de îmbătrânirea populației și migrația accentuată.




