Un caz cutremurător a fost soluționat de instanță în Republica Moldova. O femeie și un bărbat au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce procurorii au demonstrat că minora de doar șase ani ar fi fost exploatată sexual în schimbul sumei de 100 de lei.
Potrivit Procuraturii Generale, femeia a fost condamnată la 15 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis pentru femei. De asemenea, instanța i-a interzis pentru o perioadă de cinci ani să desfășoare activități sau să ocupe funcții care implică interacțiunea cu minori. Bărbatul a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis.
Anchetatorii susțin că cei doi se cunoșteau de mai mulți ani și erau consăteni. În vara anului 2020, în timp ce consumau alcool la domiciliul femeii, aceasta i-ar fi permis bărbatului să intre în camera în care se afla fiica sa de șase ani, unde acesta ar fi comis acte de natură sexuală asupra copilei.
Potrivit procurorilor, după primul incident, fetița a fugit de acasă și s-a ascuns într-o locuință părăsită din apropiere. Mama ar fi găsit-o și, prin amenințări, ar fi obligat-o să revină acasă, unde minora ar fi fost din nou constrânsă să participe la astfel de fapte. În schimb, femeia ar fi primit de la inculpat suma de 100 de lei.
În fața instanței, ambii inculpați au respins acuzațiile. Bărbatul a susținut că dosarul ar fi fost generat de un conflict cu tatăl copilei, iar femeia a negat că și-ar fi exploatat fiica sau că ar fi primit bani. Procuratura precizează că bărbatul fusese condamnat și anterior pentru alte infracțiuni.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară, conform procedurilor legale.




