Fondul de criză al Transnistriei se golește rapid: Peste jumătate din bani au fost deja cheltuiți

Fondul „Vmeste”, creat de administrația de la Tiraspol pentru a atenua efectele crizei economice și energetice din regiunea transnistreană, se apropie de epuizarea resurselor. În doar două luni de la lansare, aproape 60% din banii colectați au fost deja cheltuiți, în timp ce donațiile noi nu reușesc să țină pasul cu ritmul cheltuielilor.

Datele oficiale arată că fondul a acumulat peste 146,7 milioane de ruble transnistrene, echivalentul a aproximativ 8 milioane de euro. Din această sumă, peste 83,6 milioane de ruble, adică aproximativ 4,5 milioane de euro, au fost deja utilizate. Principalul finanțator rămâne holdingul Sheriff, care a donat încă de la început peste 100 de milioane de ruble transnistrene, în timp ce restul contribuțiilor provin de la alte companii și persoane fizice.

Cea mai mare parte a fondurilor a fost direcționată către plata pensiilor sociale și a indemnizațiilor, achiziția de medicamente și produse farmaceutice, dar și pentru alimente și susținerea instituțiilor sociale. Totuși, fără aportul inițial al holdingului Sheriff, fondul încasează lunar aproximativ 23 de milioane de ruble, în timp ce cheltuielile depășesc 39 de milioane, ceea ce ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea acestuia.

Regiunea transnistreană continuă să resimtă efectele crizei energetice declanșate după oprirea livrărilor gratuite de gaze rusești. Mai multe întreprinderi și-au redus activitatea, bugetarii sunt plătiți în tranșe, iar deficitul bugetar este estimat la peste 136 de milioane de euro. În paralel, Chișinăul elimină treptat facilitățile fiscale acordate agenților economici din regiune, măsură care va intra în următoarele etape până în 2030 și care urmărește integrarea economică a celor două maluri ale Nistrului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *