Premierul Dorin Recean a anunțat că își încheie mandatul și părăsește viața politică, declarând că nu va accepta fotoliul de deputat și că intenționează să revină în mediul de afaceri. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Nu am intenționat să rămân în politică. Mandatul meu se termină aici. Nu voi continua să fiu în viața publică și politică”, a spus Recean, adăugând că își va relua activitatea profesională. Premierul a mulțumit PAS și Maiei Sandu pentru încrederea acordată și a subliniat că Guvernul a dus Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, într-o perioadă plină de provocări.
La rândul său, Igor Grosu a apreciat activitatea lui Recean și a menționat că PAS va desemna un nou candidat pentru funcția de premier după validarea alegerilor parlamentare. El a amintit că, sub conducerea lui Recean, țara a rezistat la crizele succesive – pandemie, război la graniță și dificultăți economice.
„A fost o perioadă grea, dar Moldova a rămas dreaptă. Am organizat alegeri, am oferit compensații și am continuat procesul de integrare europeană datorită echipei guvernamentale conduse de Dorin Recean”, a declarat Grosu.
Recean a fost învestit ca prim-ministru pe 16 februarie 2023, după ce a fost consilier prezidențial pe domeniul apărării și securității. În trecut, a fost ministru de Interne în Guvernul Filat, fiind recunoscut pentru implementarea reformelor din MAI și pentru contribuția la liberalizarea regimului de vize cu UE.
Odată cu plecarea sa, Moldova se pregătește de o nouă etapă politică, în care urmează să fie desemnat un nou guvern și un nou premier.




