Canalizarea, un lux pentru satele mici din Moldova: Capaclia trăiește cu WC-ul în curte

În anul 2025, în Republica Moldova, zeci de sate continuă să trăiască fără canalizare, iar pentru locuitorii din Capaclia, acest lucru a devenit o problemă de sănătate și demnitate. Oamenii folosesc în continuare latrine improvizate în curte, iar lipsa unei rețele moderne de canalizare îi obligă să trăiască în condiții precare. În plină vară, mirosurile devin insuportabile, iar pericolul contaminării fântânilor este real.

Deși comuna a beneficiat de un proiect-pilot de construcție a unei rețele de canalizare, lucrările s-au oprit brusc din lipsă de fonduri. Țevile au fost trase, dar nu s-au făcut branșările, iar sistemul nu este funcțional. Autoritățile locale dau vina pe birocrație și pe lipsa de finanțare guvernamentală, în timp ce oamenii spun că au fost mințiți și abandonați.

Mulți dintre locuitori, mai ales vârstnicii, sunt nevoiți să își care singuri apa și să se spele în lighean. Familiile cu copii mici sunt cele mai afectate, iar medicii din zonă atrag atenția asupra riscului crescut de boli intestinale și dermatologice. Canalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate vitală, ignorată de ani de zile.

În plus, lipsa unei rețele funcționale de canalizare blochează investițiile. Niciun antreprenor nu vrea să deschidă o pensiune sau un mic restaurant într-un sat unde nu există condiții minime de igienă. Autoritățile centrale spun că există planuri pentru finanțarea unor astfel de proiecte, dar Capaclia nu este, încă, pe listă.

Primarul localității spune că oamenii și-au pierdut încrederea în promisiuni și că, deși primăria a depus cereri de finanțare, acestea au rămas fără răspuns. Între timp, satul se depopulează. Tinerii pleacă spre orașe sau în străinătate, lăsând în urmă case goale și bătrâni fără ajutor. Canalizarea ar fi fost un semn de civilizație, dar Moldova rurală pare să rămână în secolul trecut.

Situația din Capaclia reflectă o problemă mai largă în Republica Moldova, unde modernizarea satelor se face cu încetinitorul, iar accesul la utilități de bază este în continuare un privilegiu, nu un drept. Între promisiuni